”Dacă Thor are ciocanul, iar personajele tale au puntea,
Mamaie avea eclerul”
Adrian G. Romila: Codruț Baciu, ai câștigat în 2025 concursul de debut al editurii Polirom și, iată!, ai debutat anul trecut cu o carte minunată de povestiri, Împărăția cerului și a eclerului. Cartea a fost foarte bine primită de critică și de public, în condițiile în care la capitolul proză scurtă stăm bine, concurența e acerbă, avem mulți autori buni, multe cărți și multe antologii de proză. Cum ai ajuns să scrii acest volum? Ce te-a făcut să vrei să treci de la publicatul pasager pe net sau în reviste de hârtie la o carte și să intri, astfel, oficial pe piață? Ce te-a făcut să vrei să fii, în sfârșit, un scriitor recunoscut printr-un volum publicat la o editură importantă? Sau a fost o pură întâmplare, o încercare reușită?
Codruț Baciu: Bine zis ”ajuns să să scrii”, Adrian, pentru că eu chiar l-am simțit ca pe un drum. Aveam în minte să public de foarte mult timp, asemeni oricui are senzația că are nițel talent, dar abia acum, adică în ultimii trei ani, am simțit că am tot ce-mi trebuie pentru un volum de care să fiu mulțumit în privința calității. Unii scriitori simt că au mixul ăsta (talent, timp, energie, bagaj, idei etc) mult mai devreme. La mine a fost pe la 38 de ani. Mi-e greu să spun cum s-a înfăptuit rotunjimea asta a trusei de scule. Cine știe, poate a fost criza vârstei de mijloc. Dar întâmplare sigur nu a fost – măcar din simplu motiv că lucrez la o a doua carte acum.
Adrian G. Romila: Cele zece povestiri ale volumului tău au ca personaje adolescenți și tineri și au teme foarte diverse, legate de viața lor la începutul anilor 1990: școală, iubite, profesori, boemia studențească. Dar două mi se par recurente și e de presupus că sunt cele mai importante, pentru tine, ca ficționar: pasiunea pentru tenis/fotbal și nostalgia bunicilor. Mă-nșel?
Codruț Baciu: Nu greșești, sportul și bunicii au ieșit mereu la suprafață ca teme, în timp ce scriam. Nu doar la suprafață, dacă e să păstrăm metafora adâncimilor, ci chiar le-am simțit sărind bezmetic deasupra apelor, ca delfinii jucăuși. Despre tenis și fotbal am tot scris cu diverse ocazii și în diverse publicații (treizecizero.ro, cronici.ro, lead.ro), așa că știam că vor face parte din volum, înainte să încep să scriu. Despre bunici am scris orbește, nici eu nu știam cât de mult aveam nevoie să mi-i readuc în fața ochilor, a fost o surpriză și pentru mine.
Adrian G. Romila: Există o poezie frumoasă a întâmplărilor în volumul tău, știi să convertești în literatură banalitatea, ceea ce e poate cel mai important, pentru un prozator. Oricum, eu am recomandat cartea ta multora și am primit numai răspunsuri pozitive. Dar ce e cu această metaforă stranie și derutantă, „împărăția eclerului?” Ai putea s-o glosezi un pic?
Codruț Baciu: Are de-a face cu imperiul de tip one-woman show care era bunica noastră. E multă ficțiune în proza care dă numele volumului, dar rolul pe care l-a jucat în viețile noastre (vorbesc aici și în numele verilor mei) nu este inventat. Iar eclerele bunică-mii erau legendare. Dacă Thor are ciocanul, iar personajele tale au puntea, Mamaie avea eclerul. Încă o chestie ciudată: după ce a murit, adică acum o eternitate, să tot fie 15 ani, cred că n-am mâncat mai mult de cinci eclere, prin cofetăriile simadincoase ale lumii.
”Un scriitor nu poate să nu scrie, orice ar fi, deci pentru el mereu va avea rost”
Adrian G. Romila: Tu nu ești filolog, de profesie, ci dimpotrivă, ești corporatist (ca să reduc lexical și convenabil situația). Cum ai ajuns, totuși, la scris, și ce rol joacă scrisul de literatură, în viața ta? Te-ai apucat devreme, ai scris mai târziu, la maturitate? Te-a determinat ceva, cineva?
Codruț Baciu: Avem o familie mare, dar cu excepția lui bunică-miu, toți s-au făcut ingineri sau economiști. Ei bine, bunică-miu a fost învățător și i-a plăcut foarte mult să citească. Poate prea mult, pentru un tată de trei copii în anii 60. Și-a clădit o bibliotecă impresionantă, pe care o numeam și ”imensă” într-o vreme, când eram mai mic, dar între timp a mea cred că a depășit-o pe a lui, și nu mi se mai pare atât de mare. A lui e dintr-o singură culoare, deci mai frumoasă )) Editura de Stat pentru Literatura si Arta – cu marii clasici, Goethe, Shakespeare, Byron, Balzac etc. Deci cred că și el a contribuit la plăcerea mea de a citi, dar mai ales de a scrie. Încă din clasele I-IV încercam să fac versuri. Pe măsura ce-a trecut timpul, pur și simplu voiam să explic în scris niște lucruri pe care le simțeam, fără să caut neapărat un public. Nevoia asta a venit mai târziu.
Adrian G. Romila: Crezi că scrisul de literatură și literatura, în general, mai au rost azi? Le concurează nenumărate alte opțiuni, mai ales pe ecrane de tot felul, iar ctititorii de cărți, știm, sunt în scădere. Diferă situația literaturii din România, de pildă, față de alte locuri de pe glob?
Codruț Baciu: Un scriitor nu poate să nu scrie, orice ar fi, deci pentru el mereu va avea rost. Personajul tău din Acasa, departe sigur îmi dă dreptate. Dar revenind în lumea reală, cred că problema cititului în lume e similară cu încălzirea globală: e nevoie de o masă critică. La un moment dat, suficient de multă lume o să-și dea seama că ne tâmpim naibii. Iar lectura, literatura, pofta de-a ne deștepta or să erupă ca sistem filozofic și de viață. Baby steps. Nu-mi dau seama dacă am ajuns pe fundul prăpastiei, ca să fim optimiști în privința renașterii, dar probabil că nu. Mai avem hopul numit AI, care o să facă show și entertainment pe bandă rulantă, deci o și mai mare risipă de atenție.
Adrian G. Romila: De ce proză scurtă și nu altceva? Cu asta ai început să scrii, la asta crezi că te pricepi cel mai bine? Poezie nu, roman nu?
Codruț Baciu: Acum lucrez la un volum de poezie, care probabil e gata în primăvară. Nu știu dacă mă pricep mai bine la poezie, dar știu că altceva nu are sens pentru mine acum, așa că sunt atent la ce-mi dictează… amigdala, așa cum sportivii de performanță sunt nevoiți, înainte de a visa la trofee, să-și asculte corpul, ca să nu cedeze.
Adrian G. Romila: Îmi poți enumera câțiva autori români de proză pe care-i apreciezi? Clasici, contemporani? Dar străini?
Codruț Baciu: Îmi plac BAS, Cărtărescu, Braniște, Romila, Bocai, Ganea, Iulia Gherasim. Dintre străini, amintesc Cormac McCarthy, Ishiguro și Roth. Și adaug și niște poeți, cu voia ta, pentru că doar asta citesc de câteva luni încoace: Dan Coman, Ligia Keșișian, Mihai Manole, Claudiu Komartin, Marius Aldea, Codruța Simina. Andrei Dosa, Mihok Tamas.
Profit de ocazie și las aici și proiectul pe care-l am cu asociația mea, prin care ducem cărțile scriitorilor români vii în bibliotecile (publice și școlare) din România, pe care statul român, ignorând aproape complet Legea 334/2002, nu doar că nu le îngrijește, dar a început să le închidă de-a dreptul, pentru că atâta îi duce capul ca să economisească bani:
https://www.facebook.com/photo?fbid=10161653415792364&set=a.10150104240442364
Adrian G. Romila: Debutul acesta atât de promițător a născut foarte multe așteptări. Te simți presat cumva de ele, le conștientizezi? Plănuiești, adică, un alt viitor volum și, deci, o confirmare, o rămânere în branșă?
Codruț Baciu: Mulțumesc pentru cuvintele de bine, nu știu dacă chiar a născut așteptări, dar voi continua să scriu. Nu simt nicio presiune, pentru că am în continuare prioritățile mele, pe plan profesional: munca în marketing și asociația prin care aducem copiii vulnerabili la tenis, respectiv aducem cărți în școlile lor. Literatura prinde podiumul, dar de pe locul 3.
Adrian G. Romila: Codruț Baciu, mulțumesc tare mult pentru timpul acordat! Eu unul scriu proză, știi asta, dar mai ales citesc proză, foarte multă, mult mai multă decât scriu. Deci voi fi atent la viitoarele tale texte!
Codruț Baciu: Mulțumesc, Adrian, sper să dezbatem și live într-o zi – ori la București, ori la Piatra, ori la vreunul din festivalurile consacrate de literatură.