ni-mic
s-a luminat Thales pe la amiază: apaeste totul
plecând să se odihnească: gândise prea mult pentru ziua aceea
nu drumul, calea este începutulși primul pas, a oftat Laozî
Bătrânul Maestru, sărutând cu evlavie cercul de sidef yin-yang și
așezându-l cu grijă sub pernă
Pitagora, privind cerul, soarele, luna, stelele, pământul
de sub tălpi și-a prins barba în mâini gândind așa, ca pentru el,
numărul unu, doi, apoi trei ș.a.m.d. numerele, da, numerele
sunt esența lucrurilor,
tuturor lucrurilor și ființelor văzute ori ne, gândite ori ba
Mediterana continua să țină în spate corăbii îndesate
cu amfore cu vin și să cerșească lui Poseidon zile și nopți
de liniște ca teorema matematicianului să aibă partea ei de metaforă și
de realitate
estimp, undeva prin Indii, Siddartha, play boy
de felul său, își afișa nemulțumirea că prea o ducea
bine față de ceilalți
unde se termină plăcerea începe suferința?
…sau invers?…
dacă plăcerea e veșnică suferința în ce ape
se scaldă?…
corabia ta, nobile Siddartha, pe ce ape plutește?
Corabia mea? Sper să găsesc cât de repede
calea de mijloc. Dă-mi voie să gândesc un răspuns plauzibil
Virtute în toate. A ști că știi ceea ce știi și că nu știi ceea ce nu știi! iată
înțelepciunea s-a revoltat Confucius, sărutând supus poala
mantiei împărătești pentru a se retrage umil în orașul interzis.
Nu, nu, nu se poate așa ceva!
„ Nu te poți scălda de două ori în același râu.”
Și Efes, orașul aflat ceva mai sus de Milet l-a luat în brațe pe Heraclit
chiar dacă Parmenide cu logica lui aproape ilogică
decreta: totul este o iluzie!
în timp ce Zenon își proclama paradoxurile fără sunete de trompetă
Ahile rămânea în veșnicie mult în spatele țestoasei și totuși
oamenii n-au murit din asta.
? Cum ar putea lumea aceasta să-și
păstreze identitatea fără a deveni o amăgire
S-a ridicat dimineața la prima oră Democrit, a privit optimist soarele
și-a aranjat toga pe umeri și a rostit simplu:
Atomos!
Socrate nu l-a contrazis. Nici nu avea de ce. Nu-l interesau
universul
și nici materia.
Și-a băut cucuta cu zâmbetul pe buze mai mult de glasul soției decât
de glasul cetății
” singurul lucru pe care-l știu
este că nu știu nimic”
a mai declarat și Platon i-a fost martor, venit intempestiv din peșteră.
Tocmai încerca să-i scoată la lumină să-i deposedeze de umbre pe cei de
acolo
o ceașcă e o ceașcă ar fi comentat el dar nu e sigur asta, între lumină și
întuneric
e joc
iar aici adevărul, realitatea poate lua forme subtile, abominabile
cine rămâne cu fața la perete va muri în lumea lui
„Să fie sănătos!” a exclamat Aristotel nedorind să alerge în cerc
băiat inteligent de altfel, fiu de medic, despărțind binele de rău
prin nenumărate încercări, spunând apoi îngândurat:
dacă A este B și C este A
atunci C este B
logic, nu?
Să o luăm ușor, mai domestic:
Dacă o pasăre zboară și un țânțar zboară
atunci țânțarul este pasăre?…
și, iată-ne, ajungem…unde?…
la Diogene
cinicul, nu?
întrebat ce meserie are a răspuns
că
știe să supună oamenii, sunt ( oamenii) la degetul său mic
și că sclav fiind
ar trebui vândut unui om care are nevoie de un stăpân
istoria universală nu cunoaște dacă a fost vândut
cu tot cu butoi
după toate filosofiile (și polemicile) de zi ori
de noapte ale domnilor Platon și Aristotel
Epicur a pășit în Agora spunând că
trebuie să fim veseli.
Să trăiască oamenii, să se simtă bine, de ce să ne temem de ultimul pas?
chiar și pe patul de moarte a spus să se scrie,
să se consemneze cât de fericit se simțea. El, Epicur.
În orașul Kiton, parcă ivit din butoiul lui Diogene
dar numai parcă, Zenon se lăsa încântat de plăceri și stări
extraordinare, legiferate de zei și în momentele de revenire la realitate
stoic, cum îl știm, decreta, fără drept de apel, fără recurs,
starea de indiferență, bună ori rea, pentru el, poate, dar pentru ceilalți?
care ceilalți? chiar trebuie să te întrebi
care ceilalți?
Pirrhon a dat cu simț de răspundere ocol lumilor
și într-o zi de sărbătoare pentru el a exclamat:
”! nimic nu contează…”
Alexandru cel Mare avea să-i dea dreptate
scoțând din mormînt mâna
Ei și uite-așa
mai trece o zi, mai trece un an
și, vrem nu vrem, constatăm că
nu am învățat nimic.
Ni-mic!
Coperta și ilustrațiile din acest număr, cât și imaginile de copertă ale articolelor de pe site au fost realizate de Mariana Papară, lucrări ce fac parte din ciclul Grădinile interzise.