Până la urmă ai înțeles
- – ieri dimineața pe când traversai
podul către strada domnească
unde hasizii l-au salvat
pe stăpânul urmărit de tătari –
ai înțeles așadar că
viața este conținutul prezent și că
moartea este conținutul absent
adică modul de a extrage din cutia
cuvântului viață – aurită și frumos
fardată cu fundițe roșii –
cutia cuvântului moarte
ascunsă acolo ca o
bombă cu efect întârziat
și te gândești că mai bine ar fi
să scoți din cutia cuvântului moarte
de culoare neagră firește
cutia cuvântului viață și să o așezi
cu grijă în primul raft al bibliotecii
___________
(*) după recitirea romanului Orbirea de Elias Canetti
Coperta și ilustrațiile din acest număr, cât și imaginile de copertă ale articolelor de pe site au fost realizate de Mariana Papară, lucrări ce fac parte din ciclul Grădinile interzise.
