Poezii de Mihai Babei

aș vrea să-ți trimit un poem simplu

mi-e dor să-mi depeni poveștile alea frumoase trăsnite trăite în vara aceea însăilată pe peronul gării părăsite

când pe un pat de fachir cu ținte dulci împletite

ne-am întins ținându-ne de respirațiile noastre încătușate

te alintam îți împleteam șuvițe de păr vânturat

te priveam îndrăgostit cu sfială cum sânii tăi rupeau bluza crescută din flori de câmp

eram liniștit ca o noapte cu lună plină

ca un iubit ce nu se îndoia de nici o furtună

săgețile irișilor tăi îmi cutremură tot trupul

ai apărut ca o fantezie pe nesimțite

ca prima rouă a dimineții

cred

că erai parte din alaiul ielelor ce dansau desculțe prin poiana căprioarelor

am aflat că înflorise crinul violet din mine

sărbătoare fiind

deodată ți-ai aruncat părul blond de o parte dezgolindu-ți umărul stâng

atunci

abia atunci am fost izbit de pielea ta ca un pergament neverosimil de albă

de ochii tăi ascunși cremoși ce parcă mă garniseau duios pe tot trupul cu mir cu nard cu împărtășanie

iertându-mi sufletul de vultur gri

privirea ta ca o sfântă rugăciune

cred că ai fost clădită chiar atunci de Cel ce zidește

toate sunt armonios aranjate celulă cu celulă

gura are flăcări

sânii mirați ca de un cataclism

coapsele rânduite în jurul catedralei ferecate

e o mână divină

Ziditorul ți-a așezat nurii ce nu se vor mai termina niciodată

te-ai strecurat în mine în creierul meu cât e ziua și noaptea dimpreună

e ca o provocare o ispită ce mă tulbură și-mi anulează gândurile de înălțare

e în mine ca un duh al spovedaniei

vorbim nopți și zile de-a valma

trăirea personală a devenit acum frică de răsfăț pulbere deznădejde împătimire

acum

simt tot mai pregnant că inima ta pulsează ritmic în mine

e fericită

o auzi?

într-un lan de maci și stele am clădit masa prinderii amurgului

noaptea inundată de negură

ornată cu belșug în rochia ta curcubeu

amurgul curgea spre seara care te îmbrăca

ai vrut să vorbești despre lanul de maci ce te împletea în culoarea focului aprins

când noi ne pierdeam pe câmpul cu apă vie de la izvorul din buza dealului

rochia aceea sălbatică dezbrăcându-se de trupul tău se usca supărată la soare

degajând esența parfumului suspicios și încărcat

lacul cu nuferi lotca în care te-am aflat bucată cu bucată cu rugă cu alint desfoindu-te

mai am în stăpânire doar absența

deșertul invadatorilor îngeri

uneori sufăr

dacă visezi

să visezi din dragoste

dacă tânjești

să tânjești din dragoste

dacă pleci

să pleci din dragoste

dacă te rogi la altare

să te rogi din dragoste

dacă te cerți cu El

să te cerți din dragoste

dacă pătimești cu angoase

să pătimești din dragoste

totdeauna să îți răsară

din străfundul înnobilat al inimii

mugurii dragostei

sădesc maci

ți-am deschis

bluza cu

buzele să-ți

văd tremurul nebun

al sânilor tăi și

să-ți sădesc maci

în mireasma lor

arămie

să-ți rup rochia

de crizanteme

cu dinții

să-ți așez

pe inima

colțului stâng

o lacrimă

să-ți așez crini

pe sfârcurile nude

să-ți escavez

tivurile fustei

cu ochii

să-ți tremure genunchii

ca aerul ce te

cuprinde

să-ți șoptesc pe coapse

seara și îngerii

să cânte în

turla mănăstirii

prăbușite

și apoi

să te desțelenesc

încet și blând

cu inima ce ară

în prag

de seară

plumburie

zile curse în drumul spart

într-o zi

am plecat

cu zâna mea

de dincolo

să prind pietrele

în mările de mătase

a macilor roșii

pe drum

în flutura vremii

mi-ai apărut

ca năluca

ce se mlădia

în susurul apei

ce de demult clipocea

și atunci

m-a străfulgerat marea

inimii ce cu drag

te petrecea înăuntrul

inimii mele

ți-am alintat

sânii ce curgeau

pe patima mea

și apoi coapsele ți le-am

atins pe pajiștea

dealului năuc ce

se holba la

dragostea noastră

pierdută în miez

de dulce

crin de zare

frântă

în negura gurii

albastre

Coperta și ilustrațiile din acest număr, cât și imaginile de copertă ale articolelor de pe site au fost realizate de Mariana Papară, lucrări ce fac parte din ciclul Grădinile interzise.