aș vrea să-ți trimit un poem simplu
mi-e dor să-mi depeni poveștile alea frumoase trăsnite trăite în vara aceea însăilată pe peronul gării părăsite
când pe un pat de fachir cu ținte dulci împletite
ne-am întins ținându-ne de respirațiile noastre încătușate
te alintam îți împleteam șuvițe de păr vânturat
te priveam îndrăgostit cu sfială cum sânii tăi rupeau bluza crescută din flori de câmp
eram liniștit ca o noapte cu lună plină
ca un iubit ce nu se îndoia de nici o furtună
săgețile irișilor tăi îmi cutremură tot trupul
ai apărut ca o fantezie pe nesimțite
ca prima rouă a dimineții
cred
că erai parte din alaiul ielelor ce dansau desculțe prin poiana căprioarelor
am aflat că înflorise crinul violet din mine
sărbătoare fiind
deodată ți-ai aruncat părul blond de o parte dezgolindu-ți umărul stâng
atunci
abia atunci am fost izbit de pielea ta ca un pergament neverosimil de albă
de ochii tăi ascunși cremoși ce parcă mă garniseau duios pe tot trupul cu mir cu nard cu împărtășanie
iertându-mi sufletul de vultur gri
privirea ta ca o sfântă rugăciune
cred că ai fost clădită chiar atunci de Cel ce zidește
toate sunt armonios aranjate celulă cu celulă
gura are flăcări
sânii mirați ca de un cataclism
coapsele rânduite în jurul catedralei ferecate
e o mână divină
Ziditorul ți-a așezat nurii ce nu se vor mai termina niciodată
te-ai strecurat în mine în creierul meu cât e ziua și noaptea dimpreună
e ca o provocare o ispită ce mă tulbură și-mi anulează gândurile de înălțare
e în mine ca un duh al spovedaniei
vorbim nopți și zile de-a valma
trăirea personală a devenit acum frică de răsfăț pulbere deznădejde împătimire
acum
simt tot mai pregnant că inima ta pulsează ritmic în mine
e fericită
o auzi?
într-un lan de maci și stele am clădit masa prinderii amurgului
noaptea inundată de negură
ornată cu belșug în rochia ta curcubeu
amurgul curgea spre seara care te îmbrăca
ai vrut să vorbești despre lanul de maci ce te împletea în culoarea focului aprins
când noi ne pierdeam pe câmpul cu apă vie de la izvorul din buza dealului
rochia aceea sălbatică dezbrăcându-se de trupul tău se usca supărată la soare
degajând esența parfumului suspicios și încărcat
lacul cu nuferi lotca în care te-am aflat bucată cu bucată cu rugă cu alint desfoindu-te
mai am în stăpânire doar absența
deșertul invadatorilor îngeri
uneori sufăr
dacă visezi
să visezi din dragoste
dacă tânjești
să tânjești din dragoste
dacă pleci
să pleci din dragoste
dacă te rogi la altare
să te rogi din dragoste
dacă te cerți cu El
să te cerți din dragoste
dacă pătimești cu angoase
să pătimești din dragoste
totdeauna să îți răsară
din străfundul înnobilat al inimii
mugurii dragostei
sădesc maci
ți-am deschis
bluza cu
buzele să-ți
văd tremurul nebun
al sânilor tăi și
să-ți sădesc maci
în mireasma lor
arămie
să-ți rup rochia
de crizanteme
cu dinții
să-ți așez
pe inima
colțului stâng
o lacrimă
să-ți așez crini
pe sfârcurile nude
să-ți escavez
tivurile fustei
cu ochii
să-ți tremure genunchii
ca aerul ce te
cuprinde
să-ți șoptesc pe coapse
seara și îngerii
să cânte în
turla mănăstirii
prăbușite
și apoi
să te desțelenesc
încet și blând
cu inima ce ară
în prag
de seară
plumburie
zile curse în drumul spart
într-o zi
am plecat
cu zâna mea
de dincolo
să prind pietrele
în mările de mătase
a macilor roșii
pe drum
în flutura vremii
mi-ai apărut
ca năluca
ce se mlădia
în susurul apei
ce de demult clipocea
și atunci
m-a străfulgerat marea
inimii ce cu drag
te petrecea înăuntrul
inimii mele
ți-am alintat
sânii ce curgeau
pe patima mea
și apoi coapsele ți le-am
atins pe pajiștea
dealului năuc ce
se holba la
dragostea noastră
pierdută în miez
de dulce
crin de zare
frântă
în negura gurii
albastre
Coperta și ilustrațiile din acest număr, cât și imaginile de copertă ale articolelor de pe site au fost realizate de Mariana Papară, lucrări ce fac parte din ciclul Grădinile interzise.
