Savantul Solomon Marcus s-a născut la 1 martie 1925 la Bacău (d. 17 martie 2016), după absolvirea studiilor liceale în orașul natal, a urmat cursurile Facultății de Matematică din cadrul Universității București. A obținut ulterior titlurile științifice de doctor în matematică și doctor docent. După absolvirea facultății, a predat ca profesor la Facultatea de Matematică din cadrul Universității București. Este autor a numeroase studii interdisciplinare, de cărți ce privesc utilizarea matematicii în lingvistică, în analiza teatrală, în științele naturale și sociale s.a. Cărțile sale au fost traduse în multe țări ale lumii. A publicat peste 50 de volume în România și care au fost traduse în mai multe limbi din Europa, și nu numai, precum și mii de articole în reviste științifice sau de specialitate. Opera sa a fost citată de peste 1000 de autori. Din 1993 devine membru corespondent al Academiei Române, iar din 2001 membru titular. Deși domeniul principal al cercetărilor sale a fost analiza matematică, matematica și lingvistica computațională, a publicat numeroase cărți și articole pe diferite subiecte culturale, din poetică, lingvistică, semiotică, filosofie, sau istoria științei și a educației. Interviul, de peste trei ore, a fost luat în anul 2013 si publicat in serial, in ziarul Ceahlaul din Piatra Neamt. (Nicolae SAVA)
Nicolae Sava: Am cam multe întrebări, domnule academician, să vedem însă la care ne oprim…
Solomon Marcus: Da, dar ştiţi ce se întîmplă; vă spun şi eu un lucru: eu am observat că mai totdeauna, când mă pregătesc pentru o întâlnire cu publicul, o conferinţă, o lecţie, sigur, vin cu un plan de acasă, un punctaj, dar în ultimul moment, în funcţie de cum arată oamenii din faţa mea, care este spiritul care creează atmosfera, de cum mă simt eu, schimb; şi uneori dau peste cap, dau total peste cap planul cu care am venit. Vă dau un singur exemplu: aşa mi s-a întâmplat la Focşani, unde are loc de fiecare dată în luna mai faza pe ţară a concursului “Plus sau minus poezie”, cu copiii care excelează atât la literatură cât şi la matematică. Şi am venit cu un punctaj de acasă, cu un plan să discut cu ei, ce fel de probleme se propun, cum au răspuns ei în anii anteriori… Şi, în momentul în care am venit la tribună şi am văzut o sală plină de copii, copii-adolescenţi – acest concurs se adresează elevilor de clasele a V-a şi a VI-a gimnaziu – am avut deodată revelaţia faptului că, domnule, aceşti copii se află la momentul foarte delicat al trecerii de la copilărie la adolescenţă, care pune foarte multe probleme, creează crize uneori. Şi am abandonat tot punctajul cu care venisem de acasă şi am improvizat pe această temă: ce se întâmplă când ieşim din copilărie şi intrăm în adolescenţă, în ce a constat raiul copilăriei, ce pierdem ieşind din el, ce ne aşteaptă… Şi am câştigat, pentru că am reuşit să-i prind, să le captez o atât de mare atenţie încât şi acum, după atâta timp, primesc în continuare mesaje electronice de la copiii care erau în această sală să-mi ceară sfaturi, să-mi spună ofurile lor. Deci, am dat complet peste cap punctajul cu care venisem. Cam aşa se întâmplă lucrurile. Trebuie să fii pregătit totdeauna, că s-ar putea să nu vinzi marfa cu care ai venit de acasă. De acord?
Nicolae Sava: Da, da, dar dumneavostră sunteţi pregătit totdeauna…
Solomon Marcus: Vedeţi, aici e vorba nu de pregătire… Mi-aduc aminte că Moisil (Grigore Moisil, alt mare matematician român; n. n.) era la o emisiune la televiziune împreună cu actriţa Irina Petrescu, care a murit nu de mult. Şi îi spune lui Moisil: „Domnule academician, vă pun o întrebare, dumneavoastră v-aţi pregătit pentru această emisiune, pentru că, vă mărturisesc, eu nu prea am avut timp să mă pregătesc?”. Şi Moisil i-a răspuns următorul lucru: „Eu nu m-am pregătit pentru emisiune, eu m-am pregătit o viaţă întreagă. Şi, culmea, ei credeau că discută acest lucru cu vreo câteva minute înainte de a intra în emisiune, ca după aia să afle că erau deja în emisiune…
Nicolae Sava: Domnule academician, l-aţi evocat pe matematicianul Grigore Moisil. Una din întrebările mele era legată de profesorii dumneavoastră. L-aţi avut profesor pe marele poet şi matematician Ion Barbu?
Solomon Marcus: Vă invit la lectură, unde povestesc exact acest lucru, evoc acest moment. Recent a fost lansat la Târgu de carte Gaudeamus un volum colectiv “Ion Barbu – În timp şi dincolo de timp”. E acolo contribuţia mea care se cheamă “Scriitorul Dan Barbilian”. Dan Barbilian era numele lui ca matematician. Şi eu descriu acolo ce s-a întîmplat la prima lecţie cu Barbilian, ce a însemnat pentru mine prezenţa lui umană – care era o prezenţă predominant poetică, chiar dacă el a venit acolo în calitate de matematician – şi descriu, în tot articolul pe care-l am acolo, faţa literară a matematicianului. De altfel, dintre toţi autorii care colaborează la acel volum, sunt singurul care l-a cunoscut ca om. Ceilalţi au luat cunoştinţă doar din lectură, din cărţi, din spusele altora. Pentru că, vă daţi seama, Ion Barbu a murit în 1961 şi trebuie să fii destul de bătrân ca să-l fi apucat în viaţă. Vă recomand să citiţi acel text pentru că se vede acolo ce înseamnă nu doar a fi poet în ceea ce scrii dar a fi poet în comportament şi în limbaj, indiferent că e vorba de limbajul pe care îl foloseşti ca matematician sau când te adresezi pe linie de serviciu şi spui cuiva să mai aducă cretă. În toate situaţiile îl recunoşteai pe poet. El nu era în stare să vorbească decât în limbaj poetic. Putea să fie vorba de orice, dacă trebuia să cumpere un ziar, să se ducă la frizer – în toate se manifesta ca poet. Şi pentru că după război, ştiţi, poezia lui nu mai era văzută bine, atunci el se ferea, căuta să ascundă faţa lui poetică. Oricui îl întreba despre ce-a mai scris îi răspundea repede: “Nu, nu, eu sunt matematician!” Am comparat această atitudine a lui cu aceea a unui copil de cinci ani care, întrebat de mama lui “Hai, spune drept, ai umblat la borcanul cu dulceaţă?”, el răspunde “N-am umblat, n-am umblat”, dar el mânjit cu dulceaţă tot, şi pe faţă şi pe mâini. Aşa era Ion Barbu când repeta mereu că el nu e poet, că el e matematician. Înţelegeţi comparaţia, el era exact în situaţia asta. El nu putea să nu fie poet. Era în natura lui. Păcat că nu l-aţi cunoscut.
Nicolae Sava: Da, păcat, nu l-am cunoscut…
Solomon Marcus: Aşa vă trebuie, dacă v-aţi născut prea târziu… Aşa vă trebuie…
Nicolae Sava: Dar pe Arghezi l-aţi cunoscut?
Solomon Marcus: Sigur că da. Dom`le, cu Arghezi s-a întâmplat un fenomen incredibil. Dacă vă spun dumneavostră nu credeţi: îşi recita propriile poezii atât de prost, încât dacă nu ştiai cine este, te întrebai: mă, cine-i ăsta care vine să recite pe Arghezi de nu înţelegi nimic din el? Da. Mi-l amintesc cum a recitat “Testament” (recită primele versuri din poezie, întâi corect ca un actor, apoi grăbit, fără nici o intonaţie, bolborosind cuvintele cu glas scăzut). Era un caz unic. N-am mai întâlnit un poet care să-şi recite atât de neglijent propriile sale versuri. Erau alţi poeţi care până când nu transformau actul lor poetic într-un act teatral considerau că nu şi-au atins ţinta. Vă dau două exemple: Victor Eftimiu, Ion Minulescu, pe care eu i-am auzit recitând. Deveneau actori. Pe Minulescu mi-l aduc aminte cum simula chiar scena, atunci când recita “În oraşu-n care plouă de trei ori pe săptâmână / un bătrân şi o bătrână” şi se lăsa pe genunchi spunând “două jucării stricate – / merg ţinându-se de mână…” Juca teatru. Victor Eftimiu – la fel, perora tiradele lui.
Nicolae Sava: Eftimiu venea din teatru, a fost director de teatru o viaţă…
Solomon Marcus: Da. Arghezi a fost, din acest punct de vedere, un caz unic. El nu urmărea, citindu-şi versurile, să-şi câştige în felul ăsta publicul. El ştia bine că şi-a câştigat titlul de cel mai mare, cel mai important poet român al secolului al XX-lea. Recunoaşteţi? Incontestabil. El este numărul unu al poeziei româneşti pentru secolul XX.
Nicolae Sava: Domnule academician, aţi evocat câteva mari personalităţi ale lumii ştiinţifice dar şi ale vieţii literare de la noi, Grigore Mosil, Ion Barbu, Tudor Arghezi. Pe Nichita Stănescu, mai tânăr decât cei numiţi, l-aţi cunoscut?
Solomon Marcus: Desigur că l-am cunoscut. Mi-a dedicat chiar şi o poezie. Imediat după ce am publicat „Poetica matematică”, el a publicat o poezie în revista „Argeş”, numărul 1 din anul 1971 – eu publicasem „Poetica…” în 1970 – , pe prima pagină, poezia „Matematica poetică”. Eu am scris mult despre Nichita Stănescu. Cea mai recentă scrierea a mea despre Nichita a fost în „România literară” din acest an, prin iunie parcă, un articol cu titlul „Eminescianismul lui Nichita Stănescu” (e vorba de articolul „Eminescianul Nichita Stănescu”, din R.L. nr. 23 din 6 iunie 2013; n.n.). Dacă e să discutăm despre poeţii români care au înnoit limba română, eu văd în primul rând pe aceaştia: Eminescu, care a schimbat limba română; după aceea, Arghezi, Ion Barbu, Nichita Stănescu. Ei sunt poeţii care au marcat limba română, ei i-au dat puteri noi. Eu pe aceştia patru îi detaşez în primul rând. Că de pildă, Blaga e un mare poet, dar el nu a mizat, în primul rând, pe limbaj.
Nicolae Sava: Tocmai, voiam să vi-l amintesc pe Blaga; dacă nu ar trebui inclus între cei patru…
Solomon Marcus: El n-a fost poet de limbaj, el a fost, este, poet de viziune, pe când cei patru au fost poeţi de limbaj.
Nicolae Sava: Aţi scris poezie vreodată?
Solomon Marcus: Da… Am scris poezii, de pe la 15 ani, dar… Le am dar, revăzându-le, mi-am dat seama că nu făceam decât să mimez ritmurile unor mari poeţi ca Arghezi şi alţii. Adică am recunoscut imediat în ele că erau pastişe după lecturile pe care le aveam. Şi după aceea mi-am dat seama de următorul lucru: devenind matematician mi-am dat seama că pot fi poet şi în matematică. Şi am scris „Poetica matematică” tocmai ca un mod de a uni acestea două. Adică, drumul meu spre matematică a trecut prin poezie şi după ce am ajuns la matematică am recitit poezia cu ochelarii matematicianului.
Coperta și ilustrațiile din acest număr, cât și imaginile de copertă ale articolelor de pe site au fost realizate de Mariana Papară, lucrări ce fac parte din ciclul Grădinile interzise.