Cărțile, da, știm unde sunt: în librării, în biblioteci, pe tarabe prin malluri, prin târguri, în anticariate. Dar unde ne sunt cititorii? Criza lecturii pare să fie una majoră, înregistrată în statistici, în procente de carte vândută, răsfoită, în indicatori culturali care exprimă la un moment dat starea individului și a societății. Fenomenul este unul global, cu diferențe de la țară la țară, de la continent la continent chiar. Unde este societatea românească la acest nivel? În multe statistici europene privind consumul cultural ne aflăm printre ultimele locuri, procentele de cititori și de cumpărători de carte sunt extrem de firave, lectura pare în România o activitate în agonie. Au fost, însă, vremuri în care cozile la librării erau la fel de mari precum cele de la magazinele de alimente, când tirajele cărților susțineau o literatură vie, chiar dacă într-un context controlat ideologic, când munca scriitorului părea să aibă un rol bine definit în societate. Mă refer aici la perioada comunistă, în societatea românească, dar și la vremurile în care lumea occidentală era conectată prioritar la carte și nu la internet. La începutul anilor 90 am văzut în stațiile de metrou din Stockholm adevărate biblioteci din care călătorii împrumutau cărți pentru citit de la o stație la alta; la coborâre le lăsau pe rafturile aflate la dispoziție. M-au fascinat acele mulțimi în care mai fiecare individ avea o carte în mână, am avut viziunea unei omeniri conectate la carte. Mai zilele trecute îi povestesc unui amic întors din Suedia despre acest lucru, despre imaginea cu bibliotecile din stațiile de metrou și despre apetitul de lectură al pasagerilor din Stockholm. După ce m-a ascultat, curios, amicul mi-a retezat elanul imaginației și al entuziasmului, mi-a spus că acele biblioteci încă mai sunt, dar sunt foarte rari cei care mai iau câte o carte; în metrou mai toată lumea este conectată la telefon sau tabletă. Ca la noi? Ca la noi.
Ce a însemnat lectura și cum s-au transformat acele necesități comportamentale sub presiunea realității imediate? Sociologii nu s-au exprimat încă până la capăt. Există numeroase argumente pentru care un om ar citi o carte, iar acestea pot fi analizate din mai multe perspective: intelectuală, emoțională și socială.
Primul argument pentru lectură ar fi îmbogățirea cunoștințelor în domeniile cele mai diverse. Dar omul lumii noastre, de azi, nu mai are nevoie să citească zeci de pagini ca să afle o informație, când o poate accesa printr-un click dintr-un indistinct informațional, care pare a fi Biblioteca lui Borges, un labirint greu de străbătut, dar în care riști să te pierzi tocmai pentru că îl sondezi fragmentar, virtual. Suficiența comportamentală pe care ți-o dă această posibilitate de a te informa instantaneu înlocuiește zăbava lecturii care însemna culegerea informațiilor, strop cu strop, într-un proces de acumulare gândit, asumat, înțeles. S-ar părea, astfel, că omul de azi se naște gata informat. La ce bun cartea când ai informația gata ambalată? Lectura dezvoltă atenția susținută și răbdarea intelectuală. Fără acest exercițiu, oamenii se obișnuiesc cu informația fragmentată și rapidă, ceea ce poate afecta capacitatea de analiză profundă. Îmi spunea un manager, care angajase niște tineri, că are dificultăți de comunicare cu cei mai mulți dintre aceștia, nu sunt capabili să urmărească o idee pe care le-o expune mai mult de câteva minute. De la un anumit punct încolo îi pierde pe drum, nu au puterea să se concentreze.
Altă funcție a lecturii ar fi dezvoltarea vocabularului și a exprimării; prin lectură, cititorul intră în contact cu structuri gramaticale corecte și cu un vocabular variat. Acest lucru îmbunătățește capacitatea de exprimare orală și scrisă. Asta în teorie, firește. Pe zi ce trece însă, se vorbește despre o simplificare a vocabularului și despre reducerea complexității exprimării, până la stricta necesitate. Onomatopeele sunt tot mai prezente în dialogurile dintre indivizi, imaginile înlocuiesc cuvintele. Unele studii din Franța semnalează o scădere a complexității vocabularului utilizat curent, în raport cu deceniile trecute. La noi nu cred că poate fi altfel. În școală, lectura este adesea percepută ca obligație, nu ca plăcere. Listele de lecturi obligatorii, metodele rigide de analiză literară și accentul pus pe memorare pot reduce interesul pentru carte.
Stimularea imaginației și a creativității ar fi alt argument pentru lectură. Dar ce ne facem când mult mai tentant este să intri pe TikTok, să vezi filmulețe amuzante, deconectante, cu farse, glume, cu oameni care cad în capcane puse la cale de cei din preajmă, care să dea privitorului satisfacția unei superiorități? Cărțile – fie literare, fie științifice – stimulează reflecția și analiza. Fără lectură, crește riscul acceptării pasive a informațiilor din mediul online, fără filtrare sau evaluare critică. Conform teoriei lui Bernard Stiegler, expusă în La société automatique, platformele digitale exploatează atenția ca resursă economică, iar rezultatul înseamnă scăderea capacității de concentrare și de dorință profundă.
Dezvoltarea empatiei ar fi alt argument pentru lectură, să te confrunți, tu, cititor, cu destine din cărți, care sunt expresia vieții sufletești, a unei interiorități pline de sentimente, conflicte psihologice etc. Empatia însă pare să nu-și mai afle loc în lumea noastră; rețelele de socializare care antrenează omenirea dau fiecărui individ sentimentul unei unicități care trebuie, musai, să eclipseze pe toți din jur. Forța anonimatului din spatele căruia poți emite orice opinie, orice idee, orice trăsnaie, orice vulgaritate este uluitoare. Omul a devenit, cu adevărat, lup pentru om, așa cum spuneau latinii.
Alt argument pentru lectură ar fi, generic, relaxarea și reducerea stresului. Lectura de plăcere s-a pierdut și ea în plăcerea de a naviga pe rețelele de socializare. Vezi cine, ce, cu cine, cu ce, de ce, pentru ce, într-un univers de fleacuri; mintea se odihnește, se relaxează până la ațipire. De ce să te încurci cu un Kafka sau cu un Márquez, care îți mai și bruschează sensibilitatea, imaginația, când poți să iei povești gata digerate, cu morala gata formulată? Ne-am născut obosiți și trăim ca să ne odihnim, ar fi concluzia.
Formarea caracterului și a valorilor prin lectură este altă idee care anima interesul pentru carte în vremurile considerate normale. Ideea este generoasă, numai că necesită timp ca să descoperi valorile, ca să îți formezi sau să îți modelezi în acest mod caracterul. Este mult mai la îndemână să vezi valorile care se ițesc după expunerea pe internet, cu mijloace tot mai persuasive, mai sofisticate. Iar caracterul? Sub impulsul noilor „dependențe” legate de rețelele de socializare, îi este greu unui tânăr să își definească sau să își formeze propriul caracter, tăria de caracter. În spațiul public, modelele promovate sunt prioritar din zona divertismentului rapid, nu din sfera culturală sau științifică. Autorii și intelectualii au o prezență mediatică redusă comparativ cu influenceri sau vedete de televiziune. Vulnerabilitatea la manipulare poate deveni foarte mare. Fără deprinderi solide de lectură și analiză, oamenii pot deveni ușor influențabili de informații false sau de discursuri simplificate. Alegerile recente din România, cu acel candidat surpriză care a speculat eficient profilul utilizatorului intens de internet, pot fi invocate ca exemplu. Nu mai detaliez.
Revin la întrebarea din titlu: unde ne sunt cititorii? S-ar părea că suntem scriitori la spartul târgului literaturii, cum se spune. Inteligența Artificială (AI) s-a imixtionat și în acest domeniu, care părea cel mai securizat de personalitatea fiecărui creator în parte. Dar stilul nu mai este un scut, el poate fi imitat, potențat chiar. AI-ul, manevrat de scriitorul acestor vremuri, ar putea genera noi forme hibride (om–mașină), ar stimula experimentalismul. În această viziune, scriitorul devine un „regizor de sens”, lucrând cu algoritmi, nu fiind înlocuit de ei. Mai mult, scriitorul, în epoca AI-ului, pare a fi în postura promotorului unei religii care se dovedește a fi părăsită de zeii ei, cei care au format-o, care i-au dat consistența și gestica ritualului.
Și o ultimă constatare: cititorul a obosit înaintea scriitorului. Noapte bună!
17 februarie, 2026
Piatra Neamț
Bottom of Form