ziua trece fără să știe ce se poate întâmpla
corăbierii grăbesc vinovăția vorbind pe rând
greierii dorm cu multă ușurință
drumuri ne amintesc de ferestrele din tinerețe
poți scoate pasărea din capcană
tăcerea face palmele pâlnie
așază aerul până la absurd
suntem o naștere fericită
mătasea crește pe sânii femeii
pupilele îmbrățișează
nu avem de ce să ne plângem
până într-o zi
iubim răsăritul și cocoșii
blestemul e obișnuit cu țărâna prefăcută în om
dimineți risipite
sunt arătate cu degetul
sau plecate spre o lume fără dezordine
sufletul nu-și dă seama că trebuie
să înflorească cu îndemânare
se aseamănă cu pământul iarba
sângele gândul
uimirea aruncă în plămâni viață
pentru negustori de cuvinte
o pată de sânge tulbură zgomotul
într-o zi de luni
îmi închipui că buzunăresc
până la refuz prietenii
aștept să treacă sfârșitul zilei
zarzărul
mi-a promis întâlnire cu primăvara
până atunci voi scrie despre cum ai adormit
pe sânii mei până dimineață
frigul știe să mintă tragic
când sufocă bocete nebune
Kafka e o liniște scursă pe pământ
pisicile vestesc întunericul și jurăminte
scrise cu jumătate de vorbă
marșul elefanților sărbătorește vinul
adus pe spinarea sclavilor
cărțile din bătrâni amintesc de minute
începute acum două mii de ani
coaja plesnită niciodată nu va străluci
degeaba e liniște în frunze
nu-ți pot auzi gândurile
rochia cea nouă așteaptă cu răbdare
pentru a nu știu a câta oară
lumea m-a vorbit de rău că nu știu
să mă vindec de lună plină și de
irisul perfect rotund
astăzi n-o să ajung
voi da cumințeniei foc
în somn toți te părăsesc
cărarea strânge urme de fier încins
a sălbăticit îngeri mai anevoie decât nepăsarea
blana vulpii dezvelește absențe în fața lumii
mărturisește sacrul ocrotit în lăcașuri
sângele dezvață mirosul de lapte
nu mă încred în spovedanii
ochii sunt singurii cu har
pe stradă disperarea umblă năucă
livada nehotărâtă sub unghii
voia să-ți vorbească despre zarzări înfloriți
cerul se sparge de geam
cuvintele nu pot aștepta
o ploaie uitată încet a risipit vântul
voi rămâne acasă
te-am așteptat în fiecare noapte ca un copil sărac
luna stă trează până când zorii o gonesc
trebuie să aleg între
frumusețe de-adevăratelea și râu
te-am așteptat să vedem tristeți laolaltă cu bucuria
biletele la spectacol s-au epuizat
culori mărturisesc: îngerul nu e singur
somnul mă cuprinde
într-o zi mi-a spus: ajută-mă să văd lumea
până când voi găsi ”pruncul mătrăgunii”
nu pot călători fără rost
am văzut femei pure
jur cu măsură
de două ori am fost părăsită
a treia oară s-a săturat de mine
deoarece am intuit
cum gândesc noaptea nebunii
ascultă fără să răspunzi!
nu-ți pot spune că o trădare ascunde ridurile
te-am privit până când ochii au explodat
la răspunsurile mele
rănile fac frumusețea să vadă
da, am iubit într-o vară
îmi plăcea șoapta ta de copil hrănită încet
era dorință de ieri neterminată
era cuvânt ținut în brațe
mă rugai să uităm teama
în sala de așteptare
lumea a uitat că îmbătrânim
fără să cunoaștem pielea pictată
suntem o bibliotecă furișată în geamantane
am o prietenă surdo-mută
azi-noapte n-am înțeles nimic
din dialogul ei cu tăcerea
trebuie să nu trezesc zgomotul lor
Dumnezeu cheamă oameni de unul singur
a îngăduit ferestrele cu vitralii
să sporească muguri
la amiază
pagina aceasta ninsă nu se va ofili
ochii simt bătăile inimii tale
brațe pregătesc îmbrățișări până-n zori
albul înflorit degrabă va vedea soarele
cum își serbează fiii
ne vom număra pașii
ne-a rămas zgomotul ridicat
nu-ți fie teamă!
ne leagă cuvântul
ciorile au oprit splendoarea zăpezii
înșirând porunci în amurg
întreaga stradă visează iarna
doar covorul adună întristări noaptea
e zadarnic
presimțirile așteaptă de-o zi
e vremea
să auzim despre clipa care alege
să fie aproape de voce sau plâns
răsăritul așteaptă cu blândețe să împărțim
vorbe cu adevărat și respirația ploii de vară
coapsele adorm precum o părere
răbdarea e mută
destramă din carne…
insomnii păstrează iarna până la capăt
e vremea
să auzim cum înflorește un măr
vom lua de la capăt vorbind despre lume
despre unul sau altul
am un loc unde pot scrie
despre străzi și minuni
iubiri-felinar ziduri și câini sunt
precum un paznic de garduri
pletele în vânt cunosc drumul
iarba crește sfioasă
noi suntem neașteptare
vine primăvara
(Poeme din volumul ”Un om strivit”, în pregătire)
Coperta și ilustrațiile din acest număr, cât și imaginile de copertă ale articolelor de pe site au fost realizate de Mariana Papară, lucrări ce fac parte din ciclul Grădinile interzise.