Miyazaki traversează într-un tramvai orașul
Un om cu o lingură de lemn în mână
sub un măslin de o mie de ani
atât
miyazaki traversează într-un tramvai orașul
și totuși m-am așezat într-un șezlong
am așteptat
acolo
sfârșitul
zilei
din două direcții contrare ale prezentului
Sunt subalternul copilul bestia guillaume
Dragul meu
mi-ai spus că hysterica a fost
muza lui baudelaire
era de-o frumusețe matură de
diamant negru
într-un orășel de munte din albania kadare
i-a mărturisit larisei că-l doare inima
iar la restaurantul leningrad din marginea moscovei
marele scriitor în tinerețe a băut șampanie
literalmente
în grădina cu flori a muzeului
dimineața
cu ochii cârpiți de nesomn
m-am visat
că sunt subalternul copilul bestia guillaume stăteam
în poziție de drepți
am avut o noapte dură
Imn către protozoare
(dinspre fosta uzină de fire și fibre sintetice)
1. Aici
protozoarele
mor
de
tristețe
și e posibil ca veacul să se încheie într-o dimineață
devreme
pe colinele înflorite în decembrie plouă palid
înmiresmat
mirele laudă frumusețea miresii
din liban vei veni din libanul cu felurime de arbori
căprioare și leoparzi
livezi desăvârșite de rodii
miere și lapte va curge nard și șofran
în ziua a opta
2 .în ziua a noua
când protozoarele vorbesc între ele
începe un abis
noaptea și
întunericul
o durere clară de sticlă pisată
porumbeii își iau zborul cu ochii închiși
își îmbracă pielea și își aranjează frumos
penele cenușii albe și negre
dar e o plictiseală și o iubire
cerul se reflectă în mare
noi ne culcăm în iarbă
chiar mai încolo de noi
ceilalți se așteptau unii pe alții
erau destul de mulți: șapte
3 .o briză ușoară le scutura praful de pe umeri
într-un mod formidabil
extraterestru
4 .murmurul protozoarelor se aude
îmi zici bineînțeles acum semințele de grâu
germinează cocoși albi stau nemișcați
căci țărână ești și
în țărână te vei întoarce
și în sudoarea feței tale îți vei mânca pâinea
5 .săgeata aceasta din cupru
a străbătut ceruri și ape
pământuri
visam să ajung într-o loc
înainte și după
așa stăteau obiectele
în ordine
sora mea purta o rochiță subțire
o căciulă din blană de vulpe
o valiză de lemn
Piatra
(carlos drummond de andrade tribute)
Piatra pe care niciodată nu o va uita
drummond de andrade argonautul carlos
era la rio
un fel de individ cu flașnetă
el era
o iubea pe teresa
teresa îl iubea pe raimundo iar
raimundo o iubea pe maria
într-o noapte de mai lăptarul orașului
a murit a murit
era un bărbat ascuns după propria mustață
purta un nume portughez aproape de miezul nopții
a murit a murit lăptarul orașului așa cum a trăit
ca toți oamenii din lume
a trăit și a murit
Aerul aspru și verde al lumii aflate sub asediul ploii
Se așteaptă ciclonul lăcustele câinii
adevărul
pe marlene dietrich să învie
să ne zâmbească duios ca anastasia
trecând styxul și dâmbovița cea
lin curgătoare
într-o dimineață de toamnă
deopotrivă
era duminică
goluri se umpleau cu plinuri și plinuri se
goleau
printre pini negri
printre girafe
zei obsceni ne arătau semne obscene
afară ploua cu solzi argintii de pește – se moare
și e multă tristețe
viața și moartea se întorc împotriva noastră
noi ne gândim numai la moarte
zărim paradisul celălalt mal
capătul vieții
viața
pentru că viața a devenit altfel
viața și moartea adevărul hoțul de tradafiri
tăietorul de lemne omul de zăpadă
omul de zăpadă adresându-se
regilor
lui kierkegaard și spinoza
pur și dur e cuvântul-cuvânt
între a fi și a fi
(Din volumul Valiza de lemn, în curs de apariție)